Liftingul sprâncenei este o intervenție de chirurgie estetică prin care sprânceana este repoziționată mai sus, prin îndepărtarea unui fragment de piele situat chiar deasupra ei. Scopul este de a corecta coborârea sprâncenei, mai ales a porțiunii laterale, care poate da privirii un aspect obosit, trist sau „greu”.

Odată cu înaintarea în vârstă, coada sprâncenei are tendința de a coborî, ceea ce poate apăsa pleoapa superioară și poate accentua aspectul de exces de piele la acest nivel. Liftingul sprâncenei nu are ca obiectiv corectarea excesului de piele al pleoapei superioare; atunci când această problemă există, poate fi necesară asocierea cu o blefaroplastie superioară.

Intervenția urmărește restabilirea unei distanțe mai armonioase între gene și sprânceană și repoziționarea sprâncenei într-o poziție mai apropiată de cea din tinerețe. De obicei se tratează coborârea segmentară a sprâncenei: capul, corpul sau mai ales coada sprâncenei.

Există și alternative sau proceduri asociate: lifting frontal, lifting temporal, blefaroplastie, lipostructură/lipofilling în zona sprâncenei, toxină botulinică pentru modificarea echilibrului muscular sau acid hialuronic pentru o ușoară ridicare a cozii sprâncenei.

Consultația începe cu analiza formei sprâncenelor, a pleoapelor superioare și a raportului dintre sprânceană și privire. Medicul caută eventuale elemente care ar putea complica sau contraindica intervenția. Este importantă și evaluarea calității cicatricilor faciale anterioare, deoarece aceasta poate influența alegerea tehnicii.

Chirurgul evaluează dacă problema principală este coborârea sprâncenei, excesul de piele al pleoapei superioare sau o combinație între cele două. Dacă se asociază blefaroplastie, poate fi recomandat un examen oftalmologic pentru a identifica eventuale probleme oculare, cum ar fi insuficiența lacrimală.

După analiza morfologică și dinamică a privirii și după înțelegerea cererii pacientului, chirurgul propune cea mai sigură și rapidă soluție pentru rezultatul dorit. Uneori poate recomanda o altă metodă sau un tratament complementar, cum ar fi toxina botulinică ori acidul hialuronic, pentru ridicarea ușoară a cozii sprâncenei.

Medicamentele care conțin aspirină trebuie evitate cu 10 zile dinaintea operației. În funcție de tipul anesteziei, poate fi necesar post alimentar de aproximativ 6 ore.

Înainte de operație, chirurgul evaluează sprâncenele, pleoapele superioare, calitatea pielii, simetria, poziția cozii sprâncenei și eventualul exces de piele al pleoapelor. Se discută dacă este suficient liftingul sprâncenei sau dacă este nevoie de blefaroplastie, lifting temporal, toxină botulinică, acid hialuronic sau lipofilling.

Se face un bilanț preoperator conform recomandărilor medicale. Dacă se folosește sedare sau anestezie generală, consultația cu medicul anestezist trebuie făcută, de obicei, cu cel puțin 48 de ore înainte.

Medicamentele care conțin aspirină nu trebuie luate cu 10 zile înainte de intervenție, cu excepția cazului în care medicul recomandă altfel. În funcție de tipul anesteziei, poate fi necesar să nu mâncați și să nu beți timp de aproximativ 6 ore înainte de intervenție.

Fumatul trebuie oprit complet cu cel puțin o lună înainte de operație și până la cicatrizare, de obicei cel puțin 15 zile după intervenție. Țigara electronică este considerată la fel de nociva.

Este important ca pacientul să înțeleagă poziția cicatricii, evoluția ei în timp și limitele intervenției. Dacă există antecedente de cicatrici groase, cheloide, alopecie locală, ochi uscat sau intervenții anterioare la pleoape, acestea trebuie discutate înainte de operație.

Operația constă în îndepărtarea unei benzi de piele desenate imediat deasupra sprâncenei, pe cât posibil ascunsă la limita firelor de păr ale sprâncenei. Forma și dimensiunea exciziei sunt adaptate pentru a corecta exact zona coborâtă și pentru a limita vizibilitatea cicatricii.

Chirurgul evaluează gradul de ptoză în centimetri, verifică dacă sprânceana trebuie ridicată în totalitate sau doar pe segmente și stabilește desenul rezecției. Forma exciziei are adesea aspect de fus, cu porțiunea cea mai largă în zona unde ridicarea trebuie să fie cea mai importantă, frecvent în treimea externă a sprâncenei.

În funcție de caz, excizia poate fi doar cutanată sau musculo-cutanată. Se evită hipercorecția pleoapei superioare, deoarece aceasta ar putea afecta protecția corneei; în astfel de cazuri poate fi preferat un lifting temporal sau o asociere cu blefaroplastie.

Intervenția se poate face sub anestezie locală, sub anestezie locală cu sedare intravenoasă sau sub anestezie generală. În general se realizează în regim ambulatoriu, cu externare în aceeași zi după câteva ore de supraveghere.

După intervenție, durerile sunt de obicei minime. Poate exista un disconfort local cu senzație de tensiune deasupra sprâncenei. În primele zile se recomandă repaus și evitarea efortului important.

Sunt frecvente umflarea și vânătăile, cu intensitate și durată variabile de la un pacient la altul. Uneori, în primele zile, apare o ușoară hipercorecție a poziției sprâncenei; aceasta se relaxează în zilele sau săptămânile următoare, până când sprânceana ajunge într-o poziție bună.

Dacă firele nu sunt resorbabile, acestea sunt îndepărtate între ziua 7 și ziua 10 după intervenție. Urmele operației se estompează progresiv, iar revenirea la viața socială și profesională se face relativ rapid, în funcție de edem și vânătăi. Roșeața inițială a cicatricilor poate fi camuflată cu machiaj în primele luni.

O ușoară indurație a zonei operate poate persista câteva luni, fără să fie vizibilă pentru cei din jur. Rezultatul se apreciază după 1–6 luni, iar cicatricea devine definitiv matură după aproximativ 1 an.

Liftingul sprâncenei este o intervenție relativ ușoară si simpla, dar rămâne un act chirurgical și implică riscuri.

Complicațiile posibile includ:

Hematom: de cele mai multe ori este minor, dar dacă este important poate necesita evacuare.

Infecție: este excepțională după liftingul sprâncenei; rareori pot apărea mici microabcese pe firele de sutură, tratate prin îngrijiri locale.

Cicatrizare anormală: fața cicatrizează de obicei bine, însă cicatricea poate fi mai vizibilă decât se aștepta. În primele 6 luni, cicatricea poate fi roșie, ușor îngroșată sau inflamatorie, apoi se albește și se aplatizează treptat. Protecția solară a cicatricii este recomandată timp de 1 an.

Cicatrici hipertrofice sau cheloide: sunt rare, dar trebuie menționate, mai ales la pacienții cu antecedente de cicatrizare dificilă.

Chisturi epidermice: pot apărea de-a lungul cicatricilor și adesea dispar spontan. Dacă persistă, pot fi îndepărtate la un control, fără să compromită rezultatul final.

Alopecie localizată: pierderea firelor de păr la nivelul sprâncenei, mai ales dacă cicatricea este foarte aproape de sprânceană.

Scăderea sensibilității supra-sprâncenoase: este frecventă la început și de obicei se estompează în timp, dar poate persista localizat.

Pareza mușchiului frontal: extrem de rar, poate apărea slăbiciunea temporară a mușchiului frontal; dacă persistă peste câteva săptămâni, este neobișnuită.